Parlamentul se convoacă în ședință specială

Parlamentul se convoacă în ședință specială

 Deputații din Parlamentul Republicii Moldova se convoacă, joi, 21 septembrie, în ședință specială. Anunțul a fost făcut astăzi de către Președintele Parlamentului, Andrian Candu, după ședința săptămânală a democraților.

Andrian Candu a declarat că pe agendă se vor regăsi 90% din proiectele de legi care au fost refuzate de a fi promulgate de șeful statului.

„Considerăm că, este inadmisibilă privarea cetățenilor de anumite beneficii care le aduc aceste legi, or anumite categorii profesionale nu pot funcționa așa cum este firesc, doar pentru că Președintele Dodon are anumite interese sau are anumite orgolii. Egoismul său nu trebuie să afecteze soarta sau viața cetățenilor din RM. Refuzul Președintelui de a promulga aceste legi, afectează mai multe sectoare de activitate, înseamnă timp și bani pierduți și greutăți în implementarea Acordului de Asociere cu UE, împiedică și implementarea acelor reforme care sunt pe agenda prioritară a Guvernului. Noi vom organiza această ședință a plenului și într-un ritm accelerat, dar productiv, cu dezbaterile care se cuvin, le vom re-vota și le vom trimite spre examinare spre Președintele Dodon spre promulgare”, a conchis Candu.

 

Doina Secrieru

 

Share