Parlamentul Republicii Moldova a transmis președinția APCEMN Parlamentului României

Parlamentul Republicii Moldova a transmis președinția APCEMN Parlamentului României

Parlamentul Republicii Moldova a transmis președinția APCEMN, conform principiului rotației, Parlamentului României.

Evenimentul a avut loc la finalul celei de-a 45-a sesiuni a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră, găzduită de Parlamentul Republicii Moldova, în perioada 8-10 iunie 2015.

În cadrul reuniunii a fost votată Declarația privind consolidarea statutului APCEMN. Documentul a fost votat de delegațiile naționale din 11 țări, cu excepția Armeniei. Documentul prevedetransformarea acestei organizații într-o instituție parlamentară internațională, cu drepturi depline, care va răspunde eficient la schimbările și provocările generate de situația internațională și de contextul regional.

”APCEMN își reafirmă disponibilitatea de a spori rolul său, autoritatea, angajamentul și eficiența pentru a deveni un jucător activ în regiunea Mării Negre și în fiecare stat membru al organizației”, se menționează în Declarație.

Declarația urmează a fi semnată de toți președinții de parlamente din statele membre ale Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră, iar ulterior va fi discutată de Consiliul Miniștrilor de Externe al țărilor OCEMN.

”Consolidarea statutului APCEMN va apropia și mai mult țările membre și ne va ajuta în atingerea obiectivelor propuse. Situația din regiune este una complicată, dar trebuie să reușim să rezistăm la testul timpului”, a declarat Președintele Parlamentului Andrian Candu la încheierea sesiunii APCEMN.

Președinția APCEMN a fost preluată simbolic de deputatul Vlad Nistor, Șeful delegației Parlamentului României la APCEMN. Vlad Nistor a făcut public mesajul Președintelui Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, adresat deputaților din țările APCEMN. ”Președinția României își propune să sprijine toate inițiativele și proiectele menite să transforme regiunea Mării Negre într-o zonă de stabilitate, democrație și prosperitate, să fructifice la maximum resursele și disponibilitatea APCEMN de a conlucra cu alte structuri de cooperare regionale și subregionale și să valorifice, în contextul asumării unui parcurs european de către majoritatea statelor membre, toate oportunitățile oferite de politicile și instrumentele Uniunii Europene cu relevanță pentru regiune – Strategia Mării Negre, Strategia UE pentru regiunea Dunării, politica maritimă integrată ș.a.”, se menționează în mesaj.

Următoarea sesiune a APCEMN va avea loc la București, în perioada 26-27 noiembrie 2015. Agenda reuniunii va include dezbateri asupra subiectelor referitoare la rolul parlamentelor în reglementarea cadrului legal privind combaterea corupției, a traficului ilicit de bunuri culturale și e-guvernarea în țările OCEMN.

Parlamentul Republicii Moldova a deținut președinția APCEMN pentru prima jumătate a anului 2015.

Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, creată în 1993, numără 12 state membre – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federația Rusă, Turcia, Serbia și Ucraina.

385A8051 385A8936 385A8955 385A8973 385A8978

Maria Roșca

 

Share