Parlamentul a numit 5 membri în componența CEC
Parlamentul a votat 5 membri noi în componența Comisiei Electorale Centrale (CEC), transmite OFICIAL.
Astfel, din noua componență CEC vor face parte: Alexandr Berlinschi, Angelica Caraman, Sergiu Gurduza, Ludmila Lupașco, Alexandru Musteața și Pavel Postica (desemnat de Președintele țării).
Candidatul Partidului „Șor”, Vadim Banaru, nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Candidații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vasile Postolache, Vitalie Miron și Enciu Lilian nu s-au prezentat la ședința Parlamentului, respectiv, vor fi examinați și votați la o altă ședință.
Potrivit legislației, Comisia Electorală Centrală are nouă membri – opt desemnați de Parlament și unul de Președintele țării.
Amintim că, mandatul componenței CEC a expirat în luna iunie a acestui an, însă a fost prelungit cu 90 de zile, din cauza perioadei electorale a alegerilor parlamentare anticipate, care au avut loc la 11 iulie anul curent.
Cristina Parfeni