Parlamentul a extins lista legilor care, până la finele anului curent, vor fi supuse analizei ex-post

Parlamentul a extins lista legilor care, până la finele anului curent, vor fi supuse analizei ex-post

Parlamentul a extins lista actelor legislative care, până la finele anului curent,  vor fi supuse analizei ex-post de impact și ex-post juridice. Biroul permanent al Parlamentului a decis modificarea Planului de evaluare a actelor normative pentru anul 2021.

Astfel, suplimentar la actele incluse în plan anterior, vor fi supuse analizei ex-post Codul serviciilor media audiovizuale, Legea cu privire la supravegherea de stat a sănătății publice, Legea cu privire la serviciile sociale și Legea cu privire la activitatea poliției și statutul polițistului.

Planul de evaluare a actelor normative pentru anul 2021 conține, în total, peste 40 de legi. Rapoartele privind evaluarea ex-post a legilor se publică pe site-ul Parlamentului. Acestea conțin, de regulă, analiza datelor colectate, informații privind scopurile nerealizate, concluzii și recomandări.

De exemplu, cel mai recent raport, privind evaluarea ex-post juridică a Legii privind controlul tutunului, arată că, datorită majorării accizelor la produsele de tutun, s-a diminuat consumul acestora și, concomitent cu majorarea prețului minim de comercializare cu amănuntul, au fost încasate la bugetul de stat suplimentar  300 de milioane de lei.

Controlul asupra executării legii, determinarea eficienței acțiunii legii revin, de regulă, comisiei permanente de profil asistate de Direcția juridică a Secretariatului Parlamentului.

Evaluarea ex-post privind implementarea actelor legislative reprezintă unul din instrumentele de realizare a controlului parlamentar, fiind de altfel și o prioritate a Legislativului.

Doina Secrieru

Share