Parlamentul a aprobat modificări în politica bugetar-fiscală și vamală
Parlamentul a aprobat modificări în politica bugetar-fiscală și vamală. Deputații au votat, în ședința plenară de astăzi, modificări ale Codului fiscal, Legii cu privire la tariful vamal, Legii privind plata pentru poluarea mediului, Legii privind sistemul public de asigurări sociale, Legii cu privire la tichetele de masă și Legii privind declararea voluntară și stimularea fiscală, informează OFICIAL.
Proiectul de lege prevede modificarea condiției de utilizare a scutirii personale de 24 000 de lei prin introducerea unui grad de progresivitate în sistemul de impozitare a persoanelor fizice, astfel încât de scutirea personală să beneficieze doar persoanele fizice care au venituri mai mici de 360 mii lei anual.
În vederea simplificării administrării fiscale, în cazul persoanelor fizice cetățeni, se va reține impozitul pe venit la sursa de plată în mărime de 12%. Totodată, va fi modificată cota redusă a TVA în mărime de 10% prin aplicarea cotei-standard a TVA de 20% pentru livrările efectuate de către agenții economici ce desfășoară activitate de întreprinzător în domeniul HoReCa (hotele, restaurante și cafenele).
Proiectul de lege conține prevederi prin care este revizuit tratamentul fiscal a tranzacțiilor comerciale prin intermediul trimiterilor poștale internaționale. În cazul în care mărfurile nu au caracter comercial, nu depășesc limitele cantitative stabilite de legislație sau valoarea acestora nu depășește limita neimpozabilă de 200 euro vor fi scutite de TVA și accize. În cazul în care mărfurile au caracter comercial, depășesc limitele cantitative stabilite de legislație sau valoarea acestora depășește limita neimpozabilă de 200 euro, TVA și acciza se va calcula pornind de la valoarea mărfurilor în vamă.
Un compartiment separat din proiect se referă la modificarea Legii privind plata pentru poluarea mediului prin care se propune majorarea cu 20% a plății aplicate asupra mărfurilor ce poluează mediul înconjurător.
Proiectul de lege mai conține modificări referitoare la tichetele de masă. Va fi modificat tratamentul fiscal prin aplicarea contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la tichetele de masă și menținerea în continuare a scutirii acestora de impozitul pe venit și primele de asigurări sociale.
Andriana Cheptine