Parlamentul: 77 de asistenți de deputat au fost eliberați din funcție

Parlamentul: 77 de asistenți de deputat au fost eliberați din funcție

Parlamentul anunță că, 77 de asistenți de deputat au fost eliberați din funcție. Modificările legislative prin care a fost exclus postul de asistent în cabinetul deputatului intră în vigoare de astăzi, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, inițiativa aparține Președintelui Parlamentului, Andrian Candu și a fost aprobată de Parlament la sfârșitul anului trecut.

„Potrivit prevederilor legii, instituţia asistentul de deputat va fi substituită prin alocarea unui buget anual forfetar, oferit deputatului pentru asigurarea activităţii în exercitarea mandatului. Acest lucru va oferi posibilitate parlamentarului de a contracta asistenţi personali, experţi în diverse domenii, conform cerinţelor şi necesităţilor de activitate în procesul legislativ. Totodată, parlamentarii vor putea fi ajutați în activitatea lor de un asistent voluntar. Modificările au fost operate de Parlament în contextul procesului de modernizare a instituţiilor publice, angajament reflectat în Strategia de reformă a administraţiei publice pentru anii 2016-2020 şi în conformitate cu bunele practici și experiența parlamentelor statelor UE”, se spune în comunicat.

De menționat că, postul de asistent al deputatului a existat în Parlament din 2012.

Doina Secrieru

Share