Până la 30 iunie vor fi reluate toate activitățile economice din țară

Până la 30 iunie vor fi reluate toate activitățile economice din țară

Premierul Ion Chicu susține că până la 30 iunie vor fi reluate toate activitățile economice din Republica Moldova, informează OFICIAL.

„Am urmat cu strictețe orice recomandare a OMS încă de la sfârșitul lunii ianuarie 2020, când această organizație a anunțat alertă internațională. Sunt sigur, că anume această abordare ne-a permis să avem una din cele mai mici rate a deceselor de COVID19 în Europa, iar la capitolul decese sau număr de cazuri la 1 mln. populație – să fim pe locul 20 din 48 pe continent”, a scris Chicu, pe Facebook.

În același timp, Premierul a declarat că e firesc, ca toții să fim focusați pe această pandemie și să întreprindem totul ce este posibil pentru a diminua efectele ei:  „Regret foarte mult decesul de la începutul pandemiei a peste 370 concetățeni de-ai noștri, diagnosticați cu această maladie. Totodată, trebuie să reieșim din niște realități și să ne asigurăm, că focusarea exclusivă pe măsurile de combatere a virusului nu afectează mai grav oamenii pe alte dimensiuni. Din data apariției primului caz de COVID19 în țară, de această maladie au decedat zilnic în mediu 4 persoane. Mai mult de 90% din ei au avut și alte boli grave. Raportat la numărul total de decese zilnice, această cifră constituie circa 3%. În această perioadă, de zeci de ori mai mulți oameni au decedat de boli cardio-vasculare sau alte maladii grele (în mediu avem circa 110 decese zilnic). Ocuparea locurilor din spitale aproape exclusiv cu bolnavi de acest virus, limitează posibilitățile de tratament de alte maladii, care răpun cu mult mai multe vieți”.

Totodată, Ion Chicu a declarat că activitățile economice nu pot fi sistate. „După 15 mai am fost nevoiți să relaxăm mai multe activități economice. Poate, dacă niște iresponsabili politici nu blocau fără nici un temei plauzibil, din motive exclusiv geopolitice, circa 4,2 miliarde de lei din creditul rusesc, identificăm posibilități de a menține carantina încă pe o perioadă (acei bani ne permiteau să mai finanțăm unele măsuri suplimentare de suport pentru populație și business). Fără reluarea treptată a activităților economice, țara intra în colaps financiar și bugetar. Iar lăsarea oamenilor fără salarii și pensii ar avea efecte cumulative, inclusiv asupra sănătății cetățenilor, cu mult mai grave. NOI NU MAI PUTEM ÎNCHIDE ACTIVITĂȚILE ECONOMICE, NU PUTEM LĂSA OAMENII FĂRĂ SURSĂ DE EXISTENȚĂ. Respectiv, până la 30 iunie vor fi reluate toate activitățile economice”, a spus oficialul.

„Între timp, ieri în lume s-a înregistrat cel mai mare număr de infectați cu COVID19 – 135 mii”, a conchis Prim-ministrul.

Mihaela Conovali

Share