Organizațiile de tineret PAS, PDA, PUN, Unirea și PLDM au spus cu cine vot vota la 15 noiembrie!

Organizațiile de tineret PAS, PDA, PUN, Unirea și PLDM au spus cu cine vot vota la 15 noiembrie!

Organizațiile de tineret ale Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Platformei DA (PDA), Partidului Unității Naționale (PUN), Blocului UNIREA și a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), astăzi, au venit cu un îndemn către tinerii din Republica Moldova – să iasă la vot, informează OFICIAL.

Deputatul PAS, Radu Marian, prezent la eveniment, a declarat că 140 mii de tineri au plecat în ultimii 4 ani din țara noastră. „Trebuie să facem ceva. Cel mai bun instrument este votul”, a precizat deputatul.

Dinu Plîngău, deputatul Platformei DA în Parlamentul Republicii Moldova, a spus că s-a implicat în politică cu un singur scop. „Vrem cu toții să trăim într-o republică frumoasă și cu perspectivă. Îndemn toți tinerii ca pe 15 noiembrie să iasă la vot și să începem o nouă etapă în dezvoltarea Republicii Moldova. Evident – votați Maia Sandu”, a precizat parlamentarul.

Ion Cobîșenco, președintele Organizației de tineret PUN, a spus: „Vreau să vă asigur că viitorul politic al Republicii Moldova arată frumos. La 15 noiembrie, noi prin vot masiv putem schimba soarta acestei țări”.

Ilie Crețu, reprezentatul Blocului UNIREA a spus că este de datoria tinerilor să se solidarizeze. „Fiecare dintre noi, care participă la vot, trebuie să găsească încă un tânăr și să-l mobilizeze să iasă la vot ca să-l debarcăm pe Dodon. Unioniștii sunt mai capricioși și spun că vin la alegeri ca să voteze împotriva lui Igor Dodon. Da, și noi vom vota împotriva lui Dodon, dar acest vot este pentru Maia Sandu”, a conchis reprezentantul Blocului Unirea.

Mihaela Conovali

Share