Organizația PSDE Hîncești a fost reconstituită
Cu ocazia întrunirii desfășurate recent, Partidul Social Democrat European informează despre reconstituirea Organizației Teritoriale (OT) a PSDE Hîncești și alegerea noilor organe de conducere.
Președintele interimar al Organizației Teritoriale, Vasile Gajiu, vicepreședinte al PSDE, va fi sprijinit în activitatea sa de 3 vicepreședinți: Elena Lambos, consilier raional, Petru Cozlan, primarul satului Cățăleni și Simion Cichirca, primarul satului Ivanovca.
În cadrul ședinței, au mai fost aleși membrii Biroului Executiv al OT și președinții Organizației de Femei – Rodica Sîrbu și a Organizației de Tineret – Radu Buruiană.
De asemenea, consilierii raionali din partea PSDE au ales-o pe Elena Lambos în funcția de președinte al Fracțiunii PSDE în Consiliul raional Hîncești, iar pe Rodica Sîrbu în funcția de secretar al fracțiunii.
La întrunirea de reconstituire a OT PSDE Hîncești a participat inclusiv conducerea PSDE: președintele Ion Sula, vicepreședintele Eremei Priseajniuc şi secretarul general Cazacu Iurie.
Felicitări, dragi colegi! Suntem mândri de echipa PSDE Hîncești, inclusiv de primarii, consilierii raionali, locali și alți membri valoroși care contribuie la dezvoltarea și bunăstarea comunităților.
Vom continua să muncim pentru binele tuturor locuitorilor din Hîncești, așa cum mereu a făcut echipa social-democrată.