Ordinea de zi a ședințelor în plen ale Parlamentului din perioada 21 – 28 martie a fost completată
Biroul permanent al Parlamentului s-a întrunit, astăzi, în ședință, și a aprobat suplimentul la ordinea de zi a ședințelor în plen ale Parlamentului din perioada 21 – 28 martie.
Deputații vor examina, în a doua lectură, proiectul de lege privind regimul explozivilor de uz civil, proiectul de lege privind acțiunile climatice, proiectul Codului silvic, precum și inițiativa legislativă prin care se propune înlocuirea buletinelor de identitate cu cărți de identitate.
Ordinea de zi a mai fost completată cu inițiative legislative, care vor fi propuse spre examinare în prima lectură în plenul Parlamentului: proiectul de lege privind organizarea și funcționarea camerelor agricole, proiectul de modificare a unor acte normative din domeniul controlului de stat asupra activității de întreprinzător, precum și proiectul de lege pentru aprobarea Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV), semnat la Varșovia la 20 septembrie 2023. De asemenea, deputații vor examina candidatura Tatianei Șevciuc la funcția de președinte al Curții de Conturi.
Printre inițiativele legislative care se regăsesc pe ordinea de zi a ședințelor plenare din perioada 21 – 28 martie mai figurează proiectul de lege care vizează adaptarea cadrului normativ pentru a permite digitalizarea serviciilor G2B, crearea Registrului arheologic național și modificarea unor acte normative, precum și proiectul de lege care prevede pilotarea votului prin corespondență.
Joi, 21 martie, ședința în plen a Parlamentului va începe la ora 11:00.