Ordinea de zi – aprobată. Deputații au luat o pauză!

Ședința Parlamentului de astăzi a început cu dezbatere privind ordinea de zi. Fracțiunea Partidului Socialiștilor a dorit să introducă pe ordinea de zi denunțarea acordului de asociere cu UE, audierea raportului guvernului privind sfera sociala – plați sociale, pentru perioada rece a anului, salariile din sfera bugetară și suplimentele la penii, audierea raportului guvernului privind bugetul și politica fiscala pe 2015. Cei 41 de deputați, care au semnat și aprobat ordinea de zi din cadrul sesiunii extraordinare, au spus că aceasta nu poate fi schimbată.

Liderul fracțiunii PLDM, Vlad Filat, a propus să se stabilească ordinea de zi prin vot, iar președintele PL, Mihai Ghimpu, a propus să introducă programul tuturor partidelor pe ordinea de zi, nu doar pe al socialiștilor.

Liderul liberalilor a anunțat că formațiunea sa regretă că s-a convocat această ședință fără formarea unei coaliții de guvernare.

Totodată, democratul Marian Lupu a declarat că nu se poate modifica ordinea de zi pentru că nu există comisii prin care să se treacă ordinea de zi.
În cele din urmă, a fost votată ordinea de zi, așa cum a fost stabilită în solicitarea de convocare a ședinței extraordinare a grupului de deputați din fracțiunile PLDM și PD. După aceasta, liberal-democrații au solicitat o pauză de 30 de minute.

Amintim că pe ordinea de zi a ședinței se află instituirea unei comisii pentru alegerea președintelui, alegerea președintelui și a vicepreședinților Parlamentului, formarea Biroului permanent și constituirea comisiilor permanente.

Maria Roșca

Share