Opțiunea PLDM pentru turul II al alegerilor la Bălți
Sergiu Burlacu, fost candidat la șefia municipiului Bălți – din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), vicepreședinte al partidului, a venit cu unele precizări cu privire la turul 2 al alegerilor din Bălți, or, a spus el, practic zilnic bălțenii întreabă opțiunea PLDM, informează OFICIAL.
„Alegerile locale din Bălți au fost definitiv compromise de guvernarea PAS și, clar nu vor reflecta voința locuitorilor municipiului Bălți – ci rezultatul eforturilor guvernării de a obține un primar comod și vulnerabil.
Campania electorală pentru alegerile din 5 Noiembrie a fost o competiție a manipulării și dezinformării, un exercițiu al folosirii mârșave a resurselor administrative, care pot fi încadrate perfect în practicile URSS și, nicidecum în practicile civilizate democratice.
În turul 2, PAS vor ca bălțenii să aleagă unul din candidații comozi lor. Ei știu că noi nu-i vrem, și încearcă să ne forțeze.
În această situație, PLDM nu poate susține niciunul din candidați, pentru că susținerea oricărui candidat din turul 2 ar însemna acceptarea fraudelor PAS și a tovarășilor lor. Or, alegătorii nu pot alege dintre un exponent care acționează în dependență de cum îi pune guvernarea “momeala” pentru pescuit”, a explicat politicianul.
Sergiu Burlacu a spus că, în opinia sa, alegătorii nu pot alege între un candidat care, deschis militează pentru ruperea relațiilor cu Uniunea Europeană și altul, care fiind deputat PCRM, protesta împotriva semnării acordului de asociere cu Uniunea Europeană.
„Totuși, PAS a ales unul dintre acești doi. În perioada următoare, inevitabil se vor produce schimbări care vor aduce lucrurile la o normalitate adevărată – sănătoasă și curată de virusul PAS. Atunci locuitorii mun. Bălți vor obține posibilitate să urmărească o campanie electorală echilibrată și mai egală, administrată de o Comisie Electorală Centrală care servește legea și oamenii – dar nu o putere politică coruptă. Regretăm că, în secolul XXI și fiind țară candidat în Uniunea Europeană, ne-am pomenit într-o situație atât de străină democrației, într-o situație în care puterea, fără pic de rușine, îngrădește drepturile și libertățile oamenilor și le fură votul.
Noi, echipa PLDM suntem siguri că, împreună vom depăși această filă dramatică în istoria noastră – fila PAS, din care vom ieși mai curați, mai uniți și mai puternici”, a conchis vicepreședintele PLDM.