Opiniile cetățenilor privind referendumul constituțional, conform unui sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE), 54% ar vota „pentru” – arată sondajul IMAS prezentat astăzi, informează OFICIAL.
28% ar vota „contra”, 14% nu au decis, iar 3% nu ar merge la vot.
Sondajul mai arată că, 55% sunt de acord cu desfășurarea unui referendum privind aderarea la UE, 54% sunt de acord cu desfășurarea plebiscitului în aceeași zi cu alegerile prezidențiale.
Totodată, 34% consideră că orientarea externă a Republicii Moldova trebuie să fie proeuropeană, 43% – echilibrată, atât cu Rusia, cât și cu europenii, iar 13% – pro-Rusia.
Notă: Sondajul a fost realizat de compania IMAS în perioada 2-19 mai 2024, pe un eșantion de 1088 de persoane din 89 de localități.