Opinie: Solidaritatea moldovenească se observă doar în anumite situații – de criză, iar când acestea dispar – societatea devine din nou dezbinată

Opinie: Solidaritatea moldovenească se observă doar în anumite situații – de criză, iar când acestea dispar – societatea devine din nou dezbinată

Solidaritatea moldovenească se observă doar în anumite situații – de criză, iar când acestea dispar – societatea devine din nou dezbinată. Despre solidaritatea moldovenilor în situații de criză s-a discutat în cadrul dezbaterilor publice organizate de agenția de presă IPN, transmite OFICIAL.

Liderul Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, a menționat că moldovenii știu să se solidarizeze pentru o perioadă scurtă.

„Un singur holding până acum controla mass-media, noi am fost un stat uzurpat de puterea unui singur om. Atunci moldovenii s-au solidarizat pentru o perioadă scurtă. A funcționat ca prin miracol și a convins că asta e calea corectă. Societatea a fost solidară, apoi a mers spre alte lagăre. Fiind evidentă proasta performanță a celor din dreapta sau stânga, ei oricum nu se încăpățânează să recunoască eșecurile și nu cred că este ceva sănătos să fie prezentate anumite rezultate. Solidaritatea noastră este una nesănătoasă. Oamenii suprapun niște crezuri religioase, în loc să ceară politicului să fie mai bun, să aducă rezultate.

Războiul din Ucraina este al doilea episod de solidaritate. Societatea a reacționat mai rapid decât autoritățile în susținerea refugiaților. Autoritățile au venit cu anumite întârzieri la alocarea banilor. Acest episod de solidaritate se va menține doar în cazul în care va fi epuizat efortul voluntarilor și societății civile”, a spus Gligor.

Analistul politic Eugen Muravschi a precizat că suntem o societate tolerantă.

„Noi ca model suntem aproape de Ucraina, o țară în tranzit de la modul sovietic spre cel european. Ceea ce se întâmplă în Ucraina este relevant și pentru noi. Solidaritatea națională este bazată pe valori europene, iar una dintre principalele este toleranța, care la noi încă nu este acceptată.

Toleranța este ceea ce ne permite să trăim în R. Moldova. Să trăim cu oameni care vor să se unească, cu cei care tind spre UE, cei care urăsc UE, la magazin dacă vorbim în română și ne răspund în rusă, nu avem probleme cu aceasta. Suntem pe calea corectă, poate facem pași inceți, dar mergem spre direcția potrivită. Observăm și oameni care au o părere despre războiul din Ucraina formată în urma propagandei Federației Ruse. Sunt oameni care au acceptat refugiați din Ucraina în casele lor. E important să înțelegem că, dincolo de opiniile politice, oamenii au comportament solidar”, a spus Eugen Muravschi.

Cristina Parfeni

Share