Oleg Serebrian, noul viceprim-ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova, a depus jurământul

Oleg Serebrian, noul viceprim-ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova, a depus jurământul

Oleg Serebrian este noul viceprim-ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova, informează OFICIAL.

Oficialul a spus jurământul în această dimineață la Președinție, în cadrul unei ceremonii cu participarea șefului statului, Maia Sandu și Premierului Natalia Gavrilița.

Președintele l-a felicitat pe noul vicepremier și i-a dorit succes în activitate.

„Pentru noi, bunăstarea cetățenilor noștri de pe ambele maluri ale Nistrului e cea mai importantă”, a declarat ea.

Natalia Gavrilița a menționat că-l așteaptă să muncească cu Oleg Serebrian în echipă și i-a urat succes.

Amintim că, Oleg Serebrian, la 2 ianuarie curent, și-a încheiat mandatul de Ambasador al Republicii Moldova în Germania.

Cristina Gurez 

Share