Oleg Serebrian a accentuat determinarea autorităților de la Chișinău de a promova o agendă  pașnică de reglementare a conflictului transnistrean

Oleg Serebrian a accentuat determinarea autorităților de la Chișinău de a promova o agendă  pașnică de reglementare a conflictului transnistrean

Procesul de reglementare transnistreană, activitatea formatelor de negocieri dintre Chișinău și Tiraspol și prioritățile politicilor de reintegrare a țării au fost discutate în cadrul întrevederii viceprim-ministrului Oleg Serebrian cu președintele Comisiei pentru politică externă a Parlamentului Poloniei, Pawel Kowal, însoțit de ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, E.S. Tomasz Kobzdej, informează OFICIAL. 

Vicepremierul Oleg Serebrian a accentuat determinarea autorităților de la Chișinău de a promova o agendă  pașnică de reglementare a conflictului transnistrean și de a menține o situație calmă în regiune.

De asemenea, a fost specificat angajamentul plenar al autorităților de a avansa în procesul de aderare la Uniunea Europeană, relevând, totodată, importanța asistenței oferite de partenerii externi în procesul de reintegrare a țării care ajută Republica Moldova să-și atingă mai rapid obiectivele trasate.

Oficialii au evidențiat angajamentul ferm de a susține eforturile de restabilire pe cale pașnică a integrității teritoriale a Republicii Moldova, în frontierele recunoscute pe plan internațional, precum și au manifestat disponibilitatea dezvoltării cooperării pe aspecte de interes reciproc.

Share