Oficiali europeni – la Parlament. Ce le-a spus Grosu
Președintele Parlamentului, Igor Grosu s-a întâlnit cu Michael Siebert, director executiv pentru Europa de Est și Asia Centrală, Serviciul European de Acțiuni Externe (SEAE) și Janis Mazeiks, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. La întrevedere a participat și Doina Gherman, președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, transmite OFICIAL.
Oficialii au discutat despre relațiile dintre Republica Moldova și UE, precum și despre implementarea agendei de reforme necesare în parcursul său european. De asemenea, au fost trecute în revistă obiectivele Parlamentului care urmează a fi realizate în perioada imediat următoare.
Igor Grosu a mulțumit pentru sprijinul constant oferit de UE, în special în combaterea crizei pandemice Covid-19, subliniind, totodată, importanța menținerii unui dialog permanent deschis cu partenerii și reprezentanții europeni.
„Suntem consecvenți în parcursul Republicii Moldova de integrare europeană și vom depune toate eforturile necesare pentru a progresa în implementarea Acordului de Asociere. Prioritatea zero al acestui Parlament este combaterea corupției și reforma justiției. Noi ne-am luat angajamentul să redăm încrederea oamenilor în justiție și în instituțiile statului. De asemenea, prin eliminarea corupției, vom atrage investiții, iar țara noastră se va moderniza și dezvolta economic”, a declarat Igor Grosu.
Un alt subiect important discutat de oficiali a fost reglementarea conflictului transnistrean. Președintele Parlamentului a menționat că autoritățile de la Chișinău sunt deschise pentru lansarea unui dialog strategic dintre părți, iar abordarea subiectului în cauză este focusată pe interesele cetățenilor de pe ambele maluri.
În final, a fost discutată și avansarea cooperării pe dimensiunea parlamentară, inclusiv la nivel de comisii pentru a fi astfel, reflectate subiecte de actualitate din toate domeniile – sănătate, educație, mediu de afaceri, infrastructură și altele.
Cristina Pendea