Oficiali europeni au discutat cu Natalia Gavrilița: „Suntem aici pentru a vedea cum vă putem susține”
Prim-ministra Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu reprezentantele Finlandei și României în Consiliul Afacerilor Generale din cadrul Consiliului UE – ministra Afacerilor Europene și proprietății de stat din Finlanda, Tytti Tuppuraine, și secretara de stat a Ministerului Afacerilor Externe din România, Daniela Gîtman, informează OFICIAL.
Șefa Executivului de la Chișinău a vorbit despre acțiunile Guvernului în domeniul integrării europene și dezvoltării economice a Republicii Moldova, dar și despre reformele pe care și le-a asumat Guvernul.
„Anul 2022 ne-a oferit un moment istoric, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată pentru aderarea la UE. Avem în continuare multe provocări pe care vom reuși să le depășim cu sprijinul partenerilor noștri externi. În anul curent, ne-am propus să creștem reziliența economică și să accelerăm reformele. Ne vom concentra pe îndeplinirea condiționalităților înaintate de Comisia Europeană, suntem în contact permanent cu membrii Comisiei de la Veneția în procesul de reformare a sistemului de justiție. În ultimul an, am reușit să întreprindem pași concreți și hotărâți pe segmentul de dezoligarhizare a țării, un exemplu în acest sens fiind reîntoarcerea gărilor auto și a Aeroportului Internațional în gestiunea statului”, a subliniat Natalia Gavrilița.
Ministra Afacerilor Europene și proprietății de stat din Finlanda, Tytti Tuppurainen, a reconfirmat suportul Finlandei în procesul de îndeplinire a condiționalităților Comisiei Europene și și-a exprimat încrederea că, în scurt timp, Republica Moldova va începe negocierile de aderare la blocul comunitar.
„Vreau să vă asigur de tot sprijinul nostru. Suntem gata să aprofundăm cooperarea cu Republica Moldova și pe domeniul aprovizionării cu energie. Vă încurajăm să continuați să lucrați asupra realizării proiectelor începute, mai ales a celor care vizează fortificarea instituțiilor. Vrem să avem membri ai UE cu instituții puternice, care împărtășesc aceleași valori europene”, a adăugat Tytti Tuppurainen.
Secretarul de stat pe afaceri europene din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, Daniela Gîtman, a apreciat hotarârea Guvernului de la Chișinău de a identifica soluții pentru depășirea crizelor și a îndemnat autoritățile să conteze pe sprijinul României și al comunității europene: „Știu că aveți o agendă încărcată pentru acest an, inclusiv urmează să găzduiți, pe 1 iunie, cea de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene. Suntem aici pentru a vedea cum vă putem susține în procesul de preaderare și să vă asigurăm de tot suportul necesar”.