Oficial din România: Maia Sandu are nevoie de un sprijin masiv și anunțat atât din interiorul R.Moldova, cât și din exteriorul ei

Oficial din România: Maia Sandu are nevoie de un sprijin masiv și anunțat atât din interiorul R.Moldova, cât și din exteriorul ei

Ana Guțu, fost deputat la Chișinău, iar în prezent secretarul de stat care conduce Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) în Guvernul Orban, susține că Maia Sandu are șanse mari să ajungă președinte al Republicii Moldova – „sunt sigură că diaspora se va mobiliza exemplar, se vor cumula și voturile unioniștilor, care sunt segmentul cel mai responsabil al alegătorilor”, informează OFICIAL.

Cât privește electoratul lui Renato Usatîi, oficialul a spus: „Este foarte probabil ca acesta să condiționeze apelul său de susținere a Maiei Sandu. În același timp, să nu uităm că, în conformitate cu studiile sociologice, orice apel al unui lider perdant în scrutin este urmat de 33% din alegătorii săi, ceilalți fie votează invers, fie nu ies la vot. Un lucru este cert, la momentul actual, Maia Sandu are nevoie de un sprijin masiv și anunțat atât din interiorul Republicii Moldova, cât și din exteriorul ei. Sunt sigură că aceste declarații de sprijin vor urma”, a comunicat Ana Guțu într-un interviu Spotmedia.ro.

La întrebarea „Cum ați caracteriza primul primul mandat al lui Igor Dodon, care se încheie în curând?”, Guțu a declarat: „Mandatul prezidențial al lui Igor Dodon a fost unul totalmente ineficient. Primii doi ani Dodon a fost ”ținut sub control” de Vladimir Plahotniuc, fostul lider democrat, anunțat și el în căutare pentru corupție. Cetățenii țin minte suspendările consecutive ale lui Dodon de către Curtea Constituțională, din cauza că acesta nu a dorit să promulge legea cu privire la combaterea propagandei ruse și alte legi. Ulterior, Dodon (și partidul său) a fost fortificat, partidul fiind cooptat la guvernare”, a conchis Ana Guțu.

Doina Secrieru

Share