Oficial din Republica Polonă: Am dori să intensificăm colaborarea noastră economică, trebuie să facem ceva mai mult

Oficial din Republica Polonă: Am dori să intensificăm colaborarea noastră economică, trebuie să facem ceva mai mult

Parlamentul Republicii Moldova găzduiește cea de-a V-a sesiune a Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone, informează Oficial.

Deputatul și copreședintele Adunării Parlamentare, Nae-Simion Pleșca, a comunicat mai multe detalii la începutul întrunirii.

„Vom  avea o ședință interesantă și productivă, unde acest dialog bilateral va fi benefic pentru ambele părți. Republica Polonia, în scopul consolidării relațiilor noastre, a avut și are în continuare o contribuție deosebită. Republica Polonă întotdeauna a fost și continuă să fie un partener de încredere – atât în plan bilateral, cât și în instituțiile Uniunii Europene”, a declarat Pleșca.

Copreședintele Adunării Parlamentare din Republica Polonă, Ryszard Terlecki, a vorbit despre relația moldo-poloneză.

„Îmi este destul de plăcut faptul că s-a reușit, după o perioadă, să relansăm această bună practică a întâlnirilor bilaterale moldo-poloneze. Noi ne bucurăm că Moldova ia parte la întâlnirile parlamentare. Observăm și colaborarea la nivel de autorități locale. Un rol deosebit de pozitiv îl are Ambasada Moldovei la Varșovia. Din câte știu eu, un eveniment apropiat este Festivalul Vinului, ce va avea loc în Polonia. Am dori să intensificăm colaborarea noastră economică, trebuie să facem ceva mai mult. Vreau să reiterez acea plăcere deosebită de a ne reîntâlni la Chișinău”, a precizat oficialul polonez.

Potrivit programului, la Chișinău, delegația poloneză va avea întrevederi cu Președintele Parlamentului, Andrian Candu, cu investitorii polonezi și reprezentanți ai companiilor moldovenești – beneficiari ai Programului de asistență poloneză.

De menționat că, Adunarea Parlamentară Republica Moldova – Republica Polonă este un organ consultativ interparlamentar, constituit în vederea elaborării punctelor de vedere comune privind proiectele ce reprezintă obiect de interes bilateral, în special în contextul procesului de asociere a Republicii Moldova la UE.

Mihaela Conovali

Share