Oficial american: Vizita mea în RM, o țară fără ieșire directă la mare, reprezintă o dovadă în plus a importanței acestui stat în zona Mării Negre
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a primit ieri, 24 iunie a.c., în vizită pe Secretarul Forțelor Navale ale Statelor Unite, Ray Mabus.
În cadrul discuțiilor a fost abordat subiectul securității regionale și a Republicii Moldova în particular, dar și cooperarea moldo-americană în diverse domenii.
Șeful Statului a apreciat sprijinul pe care SUA îl oferă țării noastre, inclusiv în modernizarea ramurii tehnico-militare. De asemenea, președintele Timofti a menționat că Republica Moldova este deschisă să colaboreze cu Alianța Tratatului Nord-Atlantic (NATO) în limitele stabilite de dreptul internațional și a subliniat necesitatea modernizării în continuare, cu sprijinul partenerilor, a forțelor militare ale Republicii Moldova
În context, Ray Mabus a salutat inițiativa Republicii Moldova de a crește bugetul de apărare și a menționat că reforma armatei trebuie să fie implementată concomitent cu cea a justiției, iar combaterea corupției să rămână o prioritate pentru autorități. „Vizita mea în Republica Moldova, o țară fără ieșire directă la mare, reprezintă o dovadă în plus a importanței acestui stat în zona Mării Negre”.
Părțile au apreciat pozitiv cooperarea dintre armata Republicii Moldova și Forțele Navale ale SUA, care are drept scop sporirea capacității de apărare a țării noastre.
Doina Secrieru