Observatorii Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre: Poporul R. Moldova trebuie să recunoască alegerile
Observatorii Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre nu au depistat mari încălcări în procesul electoral, menționând că a fost transparent și democratic, transmite OFICIAL.
Despre rezultatele la alegerile parlamentare, cei patru observatori delegați din partea Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre au vorbit în cadrul unei conferințe de presă.
„Am avut posibilitatea de a urmări aceste alegeri, ne-am atârnat critic față de tot ce se întâmpla în procesul electoral. Am făcut și unele observări și am fost în contact permanent cu observatorii din secțiile de votare. Nu am depistat mari încălcări. Credem că oamenii din această țară și-au dat votul celor cărora ei vor. Noi felicităm poporul R. Moldova pentru aceste alegeri”, a spus Asaf Hajiyev.
„Ieri am mers toată ziua prin secțiile de votare. Au fost unele secții arhipline, oamenii stăteau în rând, în unele erau puțini oameni, dar asta a fost un proces normal. Important că a fost dinamizare. Cred că alegerile de ieri au fost încă un pas spre democrație. Am văzut și tineri foarte mulți și vârstnici care au participat la vot. Rezultatele preliminare deja sunt afișate, dar oricare nu ar fi rezultatul, important e că oamenii țării și-au exprimat votul. La toate secțiile de votare am întâlnit reprezentații partidelor și ei ne-au comunicat că sunt mulțumiți de cum decurg alegerile. Poporul R. Moldova trebuie să recunoască aceste alegeri”, a spus Ramaz Nikolashvili.
Întreg raportul misiunii de observatori va fi publicat ulterior. Printre recomandările misiunii se numără și necesitatea unei prezențe mai mari la vot.
Doina Secrieru