O nouă inițiativă legislativă: garanții suplimentare pentru salariați
Urmează a fi instituite garanții suplimentare pentru salariați. Membrii Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică au avizat pozitiv, în cadrul ședinței de astăzi, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Codului muncii al Republicii Moldova.
Conform documentului, ar putea fi majorată indemnizația de eliberare din serviciu pentru salariații care urmează a fi eliberați în legătură cu restabilirea la locul de muncă, în baza hotărârii de judecată, a persoanei care a îndeplinit anterior munca respectivă.
Indemnizația ar putea fi majorată de la mărimea unui salariu mediu pe două săptămâni la cea egală cu două salarii medii lunare.
De asemenea, proiectul prevede stabilirea termenului de validitate a sancțiunii disciplinare. Astfel, în funcție de tipul sancțiunii, termenul de validitate al acesteia nu va putea depăși: șase luni din ziua aplicării – în cazul avertismentului; nouă luni din ziua aplicării – în cazul mustrării; 12 luni din ziua aplicării – în cazul mustrării aspre.
Totodată, proiectul vizează reducerea de la trei ani la un an a termenului de depunere a cererii privind soluționarea litigiului individual de muncă.
Proiectul urmează a fi examinat de Comisia protecție socială, sănătate și familie, în calitate de comisie raportoare, după care va fi supus dezbaterilor în plenul Parlamentului.