O nouă etapă pentru PLDM! Noul președinte: Criza în PLDM s-a terminat

O nouă etapă pentru PLDM! Noul președinte: Criza în PLDM s-a terminat

Ex-ministrul Apărării, Viorel Cibotaru, a fost ales în funcţia de preşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova. Decizia a fost aprobată cu o majoritate de voturi în cadrul Congresului VII al PLDM.

Potrivit unui comunicat, alegerea preşedintelui a avut loc prin vot deschis, la această funcţie fiind propuse mai multe candidaturi. Valeriu Streleţ, Liliana Palihovici, Tudor Deliu şi Vadim Pistrinciuc, care au fost înaintaţi la funcţia de preşedinte de către delegaţii la congres, şi-au retras candidaturile în favoarea lui Viorel Cibotaru.

Preşedintele nou-ales s-a declarat onorat de încrederea acordată, subliniind că principala sarcină a partidului este consolidarea şi reformarea acestuia.

„Criza în PLDM s-a terminat. Cred că de acum încolo partidul va fi unul combativ care ştie să elaboreze politici publice şi să le implementeze. Vom continua să reformăm şi să consolidăm partidul, să fim activi în plan politic. Priorităţile cetăţeanului rămân sarcina de bază a PLDM”, a menţionat liderul PLDM.

De asemenea, Viorel Cibotaru a spus că PLDM se va implica cu mandat deplin în procesul de dialog pentru identificarea unui candidat unic al dreptei la alegerile prezidenţiale.

Congresul VII a operat modificări la Statutul şi Programul partidului, a ales o nouă componenţă a Consiliului Politic Naţional şi a adoptat o Declaraţie finală.

 

Doina Secrieru

Share