O nouă convorbire telefonică a șefului statului

O nouă convorbire telefonică a șefului statului

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o convorbire telefonică cu Prim-ministrul Republicii Cehe, Petr Fiala. Oficialii au discutat despre recentele evoluții de securitate din regiune, dar și din Moldova, transmite OFICIAL.

Președintele țării a trecut în revistă măsurile întreprinse de autoritățile de la Chișinău pentru a proteja și oferi asistență refugiaților din Ucraina.

În acest context, Prim-ministrul Fiala și-a exprimat recunoștința pentru tot sprijinul pe care îl oferim, în aceste vremuri grele, cetățenilor ucraineni.

De asemenea, șeful statului a menționat că Republica Moldova mizează pe ajutorul partenerilor europeni pentru a consolida eforturile țării noastre de gestionare a fluxului de persoane care traversează frontiera Republicii Moldova.

Cristina Pendea

Share