
O delegație a Congresului SUA, în vizită de informare la Parlamentul Republicii Moldova
Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a avut o întrevedere cu delegația Camerei Reprezentanților a Congresului SUA, care s-a aflat în vizită de informare la Parlamentul Republicii Moldova.
Delegația a fost condusă de Mike Platt, director al secretariatului Comisiei pentru Administrarea Camerei Reprezentanților.
Dialogul s-a axat pe teme de actualitate pentru Republica Moldova, inclusiv organizarea și integritatea alegerilor parlamentare, prevenirea interferențelor străine, procesul de aderare la Uniunea Europeană, precum și cooperarea în domeniul securității și apărării. Pe dimensiunea parlamentară, părțile au discutat despre modernizarea proceselor legislative, schimbul de bune practici și dezvoltarea unor programe comune de instruire pentru deputați și funcționari.
În mesajul său, vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a exprimat recunoștință Statelor Unite pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în diverse domenii, inclusiv la dezvoltarea sectorului vitivinicol, precum și pentru investițiile în infrastructură, energie, educație și afaceri locale.
Membrii delegației din SUA s-au întâlnit și cu Secretarul General al Parlamentului, Igor Talmazan, împreună cu un grup de funcționari ai instituției parlamentare. Discuțiile au vizat subiecte legate de organizarea și desfășurarea procesului legislativ, modul de implicare a funcționarilor în acordarea suportului deputaților, inclusiv aspecte tehnice, cooperarea cu societatea civilă, transparența decizională etc. La final, delegația a participat la un tur ghidat al sălii de ședințe plenare, unde au fost prezentate modul de desfășurare a activității deputaților și măsurile întreprinse pentru modernizarea instituției.