O Comisie mixtă pentru cooperare moldo-indiană ar putea fi instituită

O Comisie mixtă pentru cooperare moldo-indiană ar putea fi instituită

O Comisie mixtă pentru cooperare moldo-indiană ar putea fi instituită. Subiectul a fost discutat de viceministrul Afacerilor Externe, Tudor Ulianovschi, în cadrul întrevederii cu Riva Ganguly Das, Ambasador agreat al Republicii India în Republica Moldova cu reşedinţa la Bucureşti, informează serviciul de presă al MAEIE.

Cei doi oficiali au trecut în revistă dialogul politico – diplomatic şi posibilităţile de dinamizare a acestuia. În cadrul întrevederii a fost salutată dorinţa intensificării schimburilor comerciale şi ale celor academice în beneficiul ambelor societăţi. Viceministrul Tudor Ulianovschi a adus mulţumiri pentru acordarea de către Guvernul Indiei a burselor în cadrul Cursurilor Profesionale pentru Diplomaţii Straini (PCFD), accetuând interesul pentru viitoarea colaborare instituţională cu Institutul Diplomatic Indian dar şi cu alte instituţii de învăţământ prin bursele de studii acordate reciproc.

În acelaşi timp,  viceministrul a punctat necesitatea instituirii unei Comisiii mixte pentru cooperare, cu scopul intensificării raporturilor bilaterale în domeniul comercial-economic şi cel investiţional.

Ambasadorul agreat Riva Ganguly Das şi-a manifestat încrederea în dezvoltarea colaborării dintre cele doua ţări, prin relansarea dialogului politic şi a cooperării în domeniile de interes reciproc.

Oficialul moldovean i-a urat succes ambasadorului agreat în îndeplinirea mandatului său, exprimând convingerea că, în această perioadă relaţiile dintre Republica Moldova şi Republica India vor cunoaşte o dezvoltare accentuată.

Doina Secrieru

Share