Numiri și demisii la Guvern
Membrii interimari ai Guvernului Republicii Moldova, astăzi – în cadrul unei ședințe, au aprobat unele demisii și numiri în funcție, informează OFICIAL.
Astfel, a fost aprobată propunerea Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene cu privire la numirea lui Dumitru Braghiș, Ambasador extraordinar și plenipotențiar al RM în Republica Populară Chineză în funcția de Ambasador extraordinar și plenipotențiar al RM în Republica Socialistă Vietnam prin cumul, cu reședința la Beijing.
„Domnul Braghiș care deja este Ambasador în China va prezenta interesele țării noastre și în Republica Socialistă Vietnam, republică cu care trebuie să dinamizăm relațiile bilaterale”, a spus Ciocoi, în cadrul ședinței.
Totodată, membrii Cabinetului de miniștrii au aprobat încetarea raportului de serviciu a lui Dumitru Saghin din funcția de director adjunct al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale.
În același timp, au fost aprobate eliberări și numiri în cadrul Oficiului teritorial Bălți al Cancelariei de Stat, reprezentant al Guvernului în teritoriu.
Mihaela Conovali