Nu va mai merge la Moscova. Andrei Spînu: „Aceasta e lupta pentru independență”

Nu va mai merge la Moscova. Andrei Spînu: „Aceasta e lupta pentru independență”

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, afirmă că, chiar dacă el sau șeful statului ar merge la Moscova ca să negocieze din nou contractul cu Gazprom – nimic nu s-ar schimba, informează OFICIAL.

„Cum credeți Bulgaria, Germania, Italia – nu a încercat aceeași chestie? Credeți că dacă vom merge de 10 ori, lucrurile se vor schimba?!

Chiar dacă merge Maia Sandu sau eu de 10 ori, s-ar schimba doar dacă ar fi anumite cerințe… Nu le zic cedări, cerințe.

Îi întreb pe cei care spun să mergem – cât de gata sunt să facem aceste cedări?

Aceasta e lupta pentru independență. Și da, va fi o iarnă complicată”, a declarat el în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV.

Totodată, cu referire la tariful de 23 de lei la gaz – aprobat ieri, Andrei Spînu a spus că „este evident că este un tarif mare.”

Share