
Noul purtător de cuvânt al Președintelui țării: Îi mulțumesc doamnei Președinte pentru încrederea acordată
Igor Zaharov este noul purtător de cuvânt al Președintelui Republicii Moldova.
“După aproape un an de muncă în echipa prezidențială, în calitate de consilier pentru afaceri europene și comunicare strategică, astăzi am onoarea să preiau funcția de purtător de cuvânt al Președintei Maia Sandu. Îi mulțumesc doamnei Președinte pentru încrederea acordată și pentru șansa de a contribui în continuare la misiunea echipei noastre.
Sunt recunoscător Irinei Gotișan, predecesoarea mea, pentru contribuția sa exemplară și îmi propun să duc mai departe angajamentul de a asigura o comunicare transparentă, onestă și aproape de oameni”, a declarat consilierul prezidențial.