Noul președinte al „Pro Moldova”: Am dat start resetării

Noul președinte al „Pro Moldova”: Am dat start resetării

Boris Foca, președintele interimar al Partidului „Pro Moldova”, după cum și-a propus, a purces la consolidarea echipei formațiunii din teritoriu, informează OFICIAL.

Politicianul, ieri, împreună cu noul secretar general – Radu Crețu, au vizitat unul dintre cei mai solizi piloni ai partidului – Organizația Teritorială Leova.

„Împreună cu președintele OT Leova Mihai Revenco și fostul președinte al raionului și totodată fostul deputat PRO MOLDOVA din parlamentul Republicii Moldova, doamna Efrosinia Grețu, am inventariat etapa la care se află construcția echipei din Leova și am trasat prioritățile pentru fortificarea organizației teritoriale”, a comunicat el.
Foca a subliniat că au dat start resetării. „Caravana consolidării la firul ierbii a echipei PRO MOLDOVA va continua, stați aproape!”, a conchis președintele partidului.
Amintim că, „Pro Moldova” a fost înregistrat oficial la 18 iunie 2020, sub conducerea lui Andrian Candu. Din 29 octombrie curent Boris Foca a devenit președinte interimar.
 
Cristina Gurez
257368745_418412866486843_3926015036137009466_n
Share