Noul director interimar al Administrației Naționale a Penitenciarelor, prezentat angajaților
Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a prezentat noul director interimar al Administrației Naționale a Penitenciarelor – Vladimir Cojocaru, comisar principal de justiție, transmite OFICIAL.
Vladimir Cojocaru a fost desemnat să asigure interimatul funcției de director prin ordinul Ministrului Justiției, până la suplinirea funcției.
În acest context, Ministerului Justiției a venit cu un discurs de felicitare, exprimându-și convingerea că împreună vor putea atinge scopurile și sarcinile stabilite, înregistrând rezultate frumoase.
Vladimir Cojocaru este exponent al sistemului administrației penitenciare, cu o activitate de aproximativ 11 ani în cadrul sistemului. Pe parcursul activității a demonstrat capacități manageriale, profesionalism, corectitudine și responsabilitate în luarea deciziilor.
Cristina Parfeni