Noul Ambasador al RM a prezentat scrisorile de acreditare Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii
Ambasadorul Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Angela Ponomariov, a prezentat scrisorile de acreditare Majestății Sale, Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în cadrul ceremoniei la Palatul Buckingham, transmite Oficial.
Potrivit unui comunicat de presă, evenimentul a prilejuit un schimb de opinii privind dialogul moldo-britanic, precum și ultimele evoluții pe plan internaţional.
Ambasadorul s-a referit la prioritățile mandatului său, evidențiind importanța aprofundării în continuare a bunei cooperări între cele două state în diverse domenii.
„Republica Moldova este interesată în dezvoltarea multidimensională a relaţiilor bilaterale cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord”, a mai subliniat diplomatul moldovean.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a adresat felicitări ambasadorului Republicii Moldova, urându-i succes în misiunea sa și asigurându-l de întreg sprijinul părții britanice în exercitarea mandatului.
Doina Secrieru