Noua viceprim-ministră pentru Reintegrare s-a văzut cu Vadim Krasnoselski!
La Tiraspol, astăzi, a avut loc o întrevedere informală dintre negociatorul-șef din partea Chișinăului, viceprim-ministra pentru Reintegrare, Olga Cebotari, liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski și adjunctul reprezentantului politic în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană din partea Tiraspolului, Alexandr Stețiuc, informează OFICIAL.
„Întrevederea a avut un caracter informal, fiind trecută în revistă situația curentă în procesul de negocieri privind reglementarea transnistreană, subiectele de actualitate ce figurează pe agendă, dinamica recent înregistrată, dificultățile întâmpinate și perspectivele de impulsionare a procesului pentru a identifica soluții viabile”, comunică reprezentanții Guvernului Republicii Moldova.
Totodată, sursa declară că reprezentantul politic în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chişinăului a evidențiat deplina deschidere și existența unei voințe politice exprese întru a avansa dialogul în toate platformele de negocieri existente cu orientarea eforturilor spre soluționarea celor mai stringente probleme cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului.
Cristina Pendea