Noii miniștri vor intra în funcții începând cu 10 ianuarie

Noii miniștri vor intra în funcții începând cu 10 ianuarie

Miniștrii desemnați vor depune miercuri, 10 ianuarie 2018, jurământul de învestire. Decretele urmează să fie semnate de șeful Legislativului, Andrian Candu, care exercită temporar interimatul funcției de președinte al țării.

După cum comunică Oficial, de asemenea, președintele interimar al Republicii Moldova va promulga Legea pentru modificarea și completarea Codului audiovizualului al Republicii Moldova, reexaminată de Parlament la 22decembrie 2017.

Evenimentul va avea loc la Reședința de Stat, la ora 10.00.

Refuzul deliberat al președintelui țării de a-și îndeplini obligația constituțională de numire a noilor membri ai Guvernului la propunerea repetată a prim-ministrului, precum și refuzul de a promulga o lege pentru care Parlamentul a reconfirmat votul ce constituie o încălcare a obligațiilor constituționale ale șefului statului, constatată de Curtea Constituțională.

Curtea Constituțională a constatat circumstanțele care justifică interimatul funcției de președinte al Republicii Moldova pentru promulgarea unei legi la data de 5 ianuarie curent, iar pentru remanierea guvernamentală la 2 ianuarie 2018.

Mihaela Rotari

Share