Noi membri au aderat la Mişcarea Respect Moldova

Noi membri au aderat la Mişcarea Respect Moldova

Președintele Mișcării Respect Moldova Eugeniu Nichiforciuc, împreună cu prim-vicepreședintele Radu Burduja, vicepreședinții Lilia Pogolșa, Igor Curov, Anatolie Zagorodnîi, secretarul general Nicolae Cicariov și președinta organizației de femei Liliana Buzilă, au participat la şedinţa extinsă a Consiliului politic al organizaţiei raionale Nisporeni a Mişcării Respect Moldova, la care au fost prezenți peste 200 persoane.

În cadrul şedinţei, au fost abordate mai multe subiecte de actualitate, inclusiv obiectivele pe care partidul le are pe termen scurt şi mediu.

Eugeniu Nichiforciuc, preşedintele Mişcării Respect Moldova, a menţionat că recent s-a împlinit un an de la înregistrarea oficială a formaţiunii. El a spus că acest an a fost unul bun pentru partid, inclusiv din punctul de vedere al extinderii permanente în teritoriu. Eugeniu Nichiforciuc s-a arătat convins că partidul va creşte şi în continuare şi că va veni pregătit corespunzător către următoarele scrutine electorale.

Participanţii la şedinţă au menţionat că sunt în contact permanent cu oamenii, cunosc problemele concrete pe care le au, scoţând în evidenţă faptul că Mişcării Respect Moldova îi revine un rol extrem de important – de a fi alături de cetăţeni şi de a-i ajuta să facă faţă problemelor cu care se confruntă.

În timpul şedinţei, circa 100 de noi membri şi-au anunţat aderarea la Mişcarea Respect Moldova. Ion Bocan, Președintele organizației raionale Nisporeni a Mișcării Respect Moldova, le-a urat bun venit noilor membri, menţionând că partidul le va oferi tot de ce vor avea nevoie pentru a-şi pune în valoare potenţialul şi a contribui la soluţionarea problemelor cu care se confruntă oamenii.

Tot în cadrul şedinţei, a fost ales vicepreședintele organizației raionale a partidului Mihai Drumea, a fost constituită organizaţia de femei, lider al căreia a devenit Angela Nichita. De asemenea, a fost constituită organizaţia raională de tineret, în calitate de preşedinte fiind ales Vadim Gonța. Eugeniu Nichiforciuc a urat mult succes noilor membri aleși, menţionând că partidul mizează pe aportul lor în realizarea obiectivelor pe care le are.

Share