Nicu Popescu: România reprezintă cel mai important susținător al perspectivei europene a Republicii Moldova

Nicu Popescu: România reprezintă cel mai important susținător al perspectivei europene a Republicii Moldova

În cadrul vizitei la Luxemburg, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, a desfășurat o întrevedere cu omologul său român, Bogdan Aurescu, transmite OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul discuțiilor, Nicu Popescu a mulțumit lui Bogdan Aurescu pentru sprijinul și disponibilitatea României de a susține Republica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

„Parteneriatul nostru strategic pentru integrare europeană cu România este consolidat de comunitatea de istorie, limba română – limba oficială a UE și cultură”, a menționat vicepremierul.

Interlocutorii s-au referit și la Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova, desfășurată recent la Berlin, o inițiativă lansată de România, Franța și Germania. În context, au fost convenite acțiunile ulterioare care vor fi desfășurate în condițiile în care următoarea reuniune a grupurilor de lucru tematice se va desfășura la București.

„România reprezintă cel mai important susținător al perspectivei europene a Republicii Moldova, inclusiv prin sprijinul oferit pentru implementarea agendei de reforme și modernizare a țării în beneficiul cetățenilor”, a adăugat șeful diplomației de la Chișinău.

Doina Buruiană

Share