Nicu Popescu, la Lisabona, a discutat despre relațiile bilaterale dintre țări
Șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, a efectuat o vizită de lucru la Lisabona, Portugalia, unde a discutat despre relațiile bilaterale dintre țările noastre, unde a relatat punctual despre progresele Republicii Moldova în procesul de integrare în marea familie europeană.
La întrevederea cu ministrul afacerilor externe al Portugaliei, João Gomes Cravinho, oficialii au vorbit despre modalitățile prin care Republica Moldova poate fi susținută în continuare, atât pe calea reformelor, cât și pe calea aderării la Uniunea Europeană. Ministrul Nicu Popescu a exprimat, de asemenea, dorința noastră de a fortifica relațiile politice, economice, comerciale și culturale și am semnat două acorduri, unul economic și altul în domeniul educației, de care vor beneficia cetățenii ambelor state. A fost subliniat rolul important al comunității moldovenilor stabiliți în Portugalia în apropierea dintre cele două țări, comunitate care păstrează legături puternice cu Republica Moldova.
Procesul de aderare al Republicii Moldova la Uniunea Europeană și progresele noastre în ceea ce privește implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene au fost subiectele centrale discutate în întrevederea cu Tiago Antunes, secretarul de stat pentru afaceri europene al Portugaliei. În context, vicepremierul Nicu Popescu a declarat că mizăm pe suportul Portugaliei în demararea negocierilor de aderare la UE până la sfârșitul acestui an.
„Am avut o întrevedere și cu Adão Silva, vice-președinta Parlamentului Republicii Portugheze, cu care am discutat despre parcursul nostru european, consolidarea relațiilor economice și modalitățile de intensificare a cooperării dintre legislativul de la Chișinău și cel de la Lisabona.
Am oferit, totodată, un interviu pentru publicația „Diario de Noticias”, în cadrul căruia am vorbit despre procesul de aderare al țării noastre la UE, dar și despre reformele pe care le implementăm. Am evidențiat faptul că Uniunea Europeană reprezintă un proiect fundamental pentru promovarea păcii și a democrației și că Republica Moldova progresează decisiv în eforturile de a-și întări ancorarea în familia europeană.” – a spus oficialul moldovean.