Nicu Popescu, despre Summitul CPE: Avem confirmarea participării a lideri din 48 țări
Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, în cadrul unei conferințe de presă, a oferit detalii despre Summitul Comunității Politice Europene (CPE) din 1 iunie curent, subliniind că este „un eveniment istoric pentru Republica Moldova, cel mai mare și mai mare eveniment diplomatic de la independență încoace”.
„Este și unul dintre cele mai importante evenimente la nivel european și global din acest an, fiind vorba de 50 de state participante”, a mai spus oficialul.
Ministrul a anunțat că Summitul va începe cu o sesiune plenară. Ulterior, liderii se vor separa în grupuri de lucru și vor discuta, în special, subiectele: securitatea și pacea pe continentul european, energia și tranziția climatică, modalitățile de a conecta mai bine continentul european prin intermediul proiectelor. Apoi vor avea loc întâlniri bilaterale, dar și mai multe acțiuni și anunțuri legate nemijlocit de Republica Moldova.
„Acest Summit pentru Republica Moldova vine cu mai multe mesaje.
E o dovadă clară a faptului că familia UE apreciază și sprijină RM, eforturile sale și atașamentul nostru pentru valorile europene.
Al doilea mesaj foarte important ține de sprijinul familiei UE pentru pacea și securitatea țării noastre. Astăzi RM nu e amenințată militar, dar se confruntă cu o serie de provocări”, a explicat diplomatul.
Nicu Popescu a mai spus că „prezența celor 50 de lideri la Bulboaca este un semnal clar că Republica Moldova are numeroși prieteni și susținători”.
„Acest Summit este o mare mândrie pentru societatea noastră. Și în organizarea evenimentului sunt implicații mii de oameni din sectorul public”, a mai anunțat ministrul.
Oficialul a precizat că au confirmat prezența 48 din 50 de țări. Jumătate din delegații vor veni în seara zilei de 31 mai, iar jumătate – în prima jumătate a zilei de 1 iunie.
A fost acreditat un număr record de jurnaliști la eveniment – 656 (au depus cereri 775 jurnaliști). Din cauza restricțiilor de spațiu nu au fost înregistrați mai mulți.
Precizăm că, Comunitatea Politică Europeană a fost creată, în mai 2022, la inițiativa Președintelui Franței, Emmanuel Macron. CPE este constituită de 27 de state ale Uniunii Europene (UE) și 20 de state din afara UE.
Primul Summit al CPE a avut loc la Praga, Cehia, în octombrie anul trecut.