
Nicu Popescu decernat cu Ordinul Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție a Franței
Fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a fost decernat, în baza decretului semnat de președintele Emmanuel Macron, cu Ordinul Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincție a Franței.
Fostul ministru spune că această distincție reprezintă o recunoaștere a eforturilor de a aduce Republica Moldova mai aproape de Uniunea Europeană, de a consolida relațiile cu Franța și de a contribui la dezvoltarea Comunității Politice Europene la Chișinău, inclusiv organizarea summitului din 1 iunie 2023.
„Sunt mândru că țara noastră a depus cererea de aderare la UE în martie 2022, a obținut statutul de candidat în iunie 2022 și a primit decizia de deschidere a negocierilor de aderare în decembrie 2023. Într-un context geopolitic marcat de incertitudini, relația dintre Moldova și Franța este mai importantă ca niciodată.
Ceremonia de decernare a avut loc la Ministerul Europei și al Afacerilor Externe al Franței.
Distincția mi-a fost conferită de Benjamin Haddad, ministru pentru Europa, în prezența familiei, a Președintei Maia Sandu, a Amélie de Montchalin, ministru pentru buget, a Laurence Boone, fostă ministră pentru afaceri europene, și a altor colegi și prieteni.
Această distincție nu este doar a mea, ci aparține tuturor celor care au contribuit la realizarea acestor obiective majore pentru Moldova. Sunt profund recunoscător pentru eforturile colective care ne-au adus mai aproape de Uniunea Europeană”, spune Nicu Popescu.