Nicu Popescu: Cultivarea memoriei Holocaustului ca și a memoriei tuturor victimelor regimurilor totalitare este o datorie a societăților democratice
Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a adresat un mesaj cu prilejul Zilei de comemorare a victimelor Holocaustului, informează OFICIAL.
„Încărcată de profund simbolism, ziua de astăzi, ne amintește de una dintre cele mai întunecate file ale istoriei europene, care rămâne o rană adâncă pentru întreaga umanitate. Deși au trecut 77 de ani după Holocaust – acest episod tragic al istoriei, comunitatea internațională și noi aici, în Republica Moldova, păstrăm vie memoria victimelor acelui cataclism fără seamăn în istoria umanității.
Astăzi, toată compasiunea noastră se îndreaptă către supraviețuitorii acestei oribile crime împotriva umanității, către urmașii și rudele acestora. Responsabilitatea noastră morală, a tuturor, este de educare a societății în spiritul valorilor umaniste, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, a toleranței și nediscriminării, combaterii antisemitismului şi altor forme de xenofobie. Cultivarea memoriei Holocaustului ca și a memoriei tuturor victimelor regimurilor totalitare este o datorie a societăților democratice”, a declarat ministrul.
Potrivit oficialului, pe parcursul ultimilor 7 ani, Republica Moldova a avansat substanțial pe dimensiunea educației, cercetării şi comemorării Holocaustului. „Angajamentul nostru s-a manifestat prin adoptarea documentelor de politici clare, luând forma planurilor secvențiale de acțiuni privind promovarea memoriei Holocaustului și a culturii toleranței în vederea combaterii rasismului, antisemitismului, xenofobiei și altor forme de intoleranță. În acest sens, au fost atinse rezultate concrete pe dimensiunea educației, cercetării istorice și consolidării cadrului legal intern”, a menționat Popescu.
Vicepremierul în context a subliniat: „Consemnăm faptul că Republica Moldova a fost printre primele state care au acceptat la nivel oficial, prin hotărârea de Guvern din 19 ianuarie 2019, definiția de lucru privind antisemitismul adoptată de către Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului.”
„În această zi, aducând un omagiu victimelor Holocaustului, vreau să subliniez că Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene va continua să promoveze prin instrumentele aflate la îndemâna diplomației consolidarea cadrului de acțiune la nivel național sau internațional în vederea prevenirii și sancționării antisemitismului și altor manifestări de rasism, xenofobie, discriminare rasială sau intoleranță”, a conchis el.
Cristina Gurez