Nicu Popescu a primit 23 de ambasadori pentru Parteneriatul Estic

Nicu Popescu a primit 23 de ambasadori pentru Parteneriatul Estic

Șeful diplomației Republicii Moldova, Nicu Popescu, s-a întâlnit cu Dirk Schuebel, trimisul special al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE) pentru Parteneriatul Estic (PaE) și 22 ambasadori ai statelor membre ale UE responsabili de PaE.

În cadrul reuniunii oficialii au discutat despre parcursul european al țării noastre și despre progresele obținute în realizarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene.

„Ne-am referit în acest context și la vizita recentă întreprinsă la Bruxelles, în cadrul căreia am înmânat contribuțiile Republicii Moldova la Raportul de Extindere al UE pentru 2023.

De asemenea, am subliniat angajamentul ferm al autorităților de a continua implementarea agendei de reforme, astfel încât să lansăm negocierile de aderare la UE în viitorul cât mai apropiat. În acest sens, ne-am referit la modalitățile de utilizare a instrumentelor PaE pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova.” – a spus ministrul Nicu Popescu.

Share