Necesitatea de eliminare a posturilor ilegale din zona de securitate – subiect de discuții în cadrul ședinței CUC
La Bender s-a desfășurat ședința săptămânală a Comisiei Unificate de Control (CUC), în cadrul căreia a fost aprobat un observator militar din partea Republicii Moldova.
Subiectul posturilor structurilor de forță transnistrene, instalate ilegal în perimetrul Zonei de Securitate (ZS) a fost prioritar pe agenda discuțiilor delegației moldovenești.
Astfel, a fost atrasă atenția asupra inadmisibilității funcționării așa-numitor posturi de „grăniceri”, care prin amplasarea lor creează situații de conflict și încalcă în mod excesiv drepturile si libertățile cetățenilor care locuiesc în ZS, fapt elucidat în raportul Comandamentului Militar Întrunit pentru perioada 02-08 noiembrie 2022, fiind scos în evidență incidentul din 04 noiembrie curent care a avut loc în apropierea s. Cocieri din raionul Dubăsari.
Reprezentanții delegației Republicii Moldova au reiterat poziția de principiu cu privire la obligativitatea înlăturării posturilor ilegale, precum și a necesității respectării statutului misiunii de pacificare, cu aplicarea mecanismelor existente pentru a nu admite manifestări impertinente în ZS.
În contextul problematicii abordate, Misiunea OSCE a prezentat un raport de monitorizare a situației din ZS, prin care a confirmat prezența barierelor/ posturilor de blocare a liberei circulații, instalate în mod unilateral și fără consimțământul CUC, cu personal înarmat al structurilor de forță.
Este de menționat că exponenții Tiraspolului pe parcursul mai multor ședințe de lucru demonstrează lipsa de receptivitate pentru atingerea unei decizii de consens pe marginea subiectului.
Consultări suplimentare în acest sens vor avea loc la Bender la următoarea ședință CUC.