Natalia Gavrilița la Fujikura Automotive MLD: Să știți că Guvernul este alături de dumneavoastră
Deplasarea în UTA Găgăuzia a prim-ministrei Natalia Gavrilița a început cu vizita la compania Fujikura Automotive MLD din subzona ZEL Vulcănești, specializată în producerea echipamentelor și utilajului pentru domeniile telecomunicații, energetică, industrie, electronică digitală și transporturi, informează OFICIAL.
Investitorul nipon a început activitatea în municipiul Comrat în 2017, având peste 500 de angajați. De asemenea, grație procedurilor simplificate de încadrare în câmpul muncii a refugiaților ucraineni, dispuse de Comisia Situații Excepționale, în cadrul companiei au fost angajate șase persoane refugiate din Ucraina. În rând cu alți salariați, aceștia beneficiază de întregul pachet social, fiind asigurați și cu transport gratuit.
Natalia Gavrilița a menționat că prezența unor asemenea investitori este una importantă pentru dezvoltarea economiei naționale, iar în acest sens Guvernul va rămâne în continuare concentrat pe crearea unui climat investițional cât mai favorabil, chiar și în contextul crizei economice regionale.
„Apreciem mult productivitatea de care dați dovadă și capacitatea de a depăși unele aspecte provocate de criza din regiune. Să știți că Guvernul este alături de dumneavoastră, ați simțit asta și atunci când am decis să compensăm o parte din costurile pentru gazele naturale și energia termică. În prezent, suntem orientați spre identificarea noilor piețe de desfacere, vrem să creştem investiţiile în ţara noastră, să îmbunătăţim climatul de afaceri, să demonopolizăm economia, să facilităm transformarea digitală, pentru a crea cele mai bune premize pentru dezvoltarea investitorilor străini și locali”, a menționat prim-ministra.
Directoarea companiei, Angela Piliughin, a vorbit despre etapele de dezvoltare a companiei în țara noastră, despre problemele cu care se confruntă investitorii, dar și despre impactul reformelor inițiate de Guvern.
„Fujikura” este prezentă pe piața Republicii Moldova din 2016, odată cu deschiderea companiei în cadrul ZEL «Expo-Business Chișinău».