Natalia Gavrilița, la Edineț: Mesajul meu pentru primari este – haideți să lucrăm împreună
Șefa Cabinetului de miniștri a vorbit despre posibilitățile pe care le oferă Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, cu un buget de peste 800 milioane de lei, pentru anul 2022. Natalia Gavrilița a menționat că la ultima ședință de Guvern a fost aprobat documentul Unic de Program pentru anii 2022-2024, care include finanțări pentru mai multe proiecte din raionul Edineț și or. Cupcini. Anual, aproximativ 300 milioane lei vor fi investiți pentru dezvoltarea regională. Alte 500 milioane de lei vor merge pentru finanțarea proiectelor locale, iar regulamentul de aplicare pentru aceste proiecte va fi consultat și adoptat în următoarele câteva săptămâni.
„Suntem cetățenii unei țări și toți avem aceleași probleme – salubritatea, alimentarea cu apă potabilă, sisteme de canalizare. Conceptul de „Sat european” înseamnă investiții în localități și crearea locurilor de muncă, prin care vom putea opri fluxul de emigrare și vom putea crea condiții bune de trai aici, la noi acasă. Provocarea noastră comună este să ne gândim ce putem face pentru a absorbi eficient finanțările. Mesajul meu pentru primari este – haideți să lucrăm împreună pentru ca să pregătim documentația tehnică, să implicăm eficient sectorul privat în implementarea proiectelor bine gândite”, a mai spus Natalia Gavrilița.
În cadrul ședinței, primarii au abordat și alte probleme cu care se confruntă primarii și localitățile, cum ar fi utilizarea fondurilor pentru reparația drumurilor, salarizarea în sectorul public, regimul juridic al iazurilor, închiderea gospodăriilor țărănești inactive, evaluarea funciară, ș.a. Prim-ministra a expus inițiativele și acțiunile Guvernului pentru rezolvarea acestor probleme.
În cadrul întâlnirii, primarul de Edineț, Constantin Cojocari, a prezentat componentele proiectului „Edineț – oraș cu perspectivă de viitor”, finanțat de UE și implementat de primăria municipiului Edineț în parteneriat cu primăria municipiului Alba Iulia, România. Proiectul, fiind în primul an de implementare, se va derula timp de 4 ani, perioadă în care vor fi făcute investiții în domeniul transportului public, gestionării eficiente a deșeurilor și resurselor de apă, extinderea iluminatului public. De asemenea, în cel puțin trei cartiere din localitate vor fi implementate proiecte de îmbunătățire a condițiilor de trai prin aplicarea soluțiilor inteligente, iar câteva instituții de învățământ vor fi modernizate.
Primarii invitați din orașele românești Alba Iulia și Piatra Neamț au mulțumit gazdelor pentru primire și au povestit despre prieteniile care se leagă între orașele moldovenești și cele românești. „Oamenii locului pot face minuni, administrațiile locale de succes fac diferența și punând pe harta Moldovei astfel de puncte de succes putem garanta o dezvoltare durabilă în localitățile noastre”, a declarat primarul orașului Alba Iulia, Gabi Pleșa.
„Apreciez foarte mult potențialul pe care îl au proiectele transfrontaliere și felicit primăria Edineț pentru acest proiect. Știu că mai multe localități nu au capacitatea să co-finanțeze astfel de proiecte, și anume de aceea Fondul de Dezvoltare Regională și Locală va include un component de co-finanțare pentru proiectele externe”, a menționat prim-ministra Natalia Gavrilița.
Bugetul proiectului „Edineț – oraș cu perspectivă de viitor” este de 4,35 milioane de euro, din care 4,14 milioane de euro reprezintă o subvenţie din partea UE, iar 218,7 mii de euro – contribuţia partenerilor de implementare.