Năstase: „Valoarea banilor furați constituie o treime din rezervele naționale ale Moldovei și 15% din Produsul Intern Brut al țării”
Președintele Platformei Demnitate și Adevăr (PDA), Andrei Năstase, s-a întâlnit cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ungariei în Republica Moldova, Sandor Szabo. La întâlnire a participat și Chiril Moțpan, Secretarul General al formațiunii, transmite Oficial.
Ambasadorul s-a arătat interesat să afle cât mai multe despre situația reală în care se află politicul moldovenesc și a menționat că o comunicare cu partidele de opoziție și societatea civilă este crucială în acest sens.
Furtul miliardului a constituit unul dintre subiectele dezvoltate în debutul întâlnirii. Andrei Năstase a menționat că valoarea banilor furați constituie o treime din rezervele naționale ale Moldovei și 15% din Produsul Intern Brut al țării. „Odată ce statul de drept nu funcționează aici, beneficiarii furtului miliardului nu sunt trași la răspundere penală nici acum, după patru ani de la comiterea lui. Nu am fi avut nevoie de investigațiile Kroll-ului, plătite din bani publici grei, pentru a elucida circumstanțele dispariției banilor, dacă am fi avut o justiție independentă, procuratură neafiliată, dacă nu ar fi fost controlate CNA, Banca Națională etc., dacă toate instituțiile statului ar fi reacționat și procedat conform legii”, a spus Andrei Năstase.
Cei prezenți la întâlnire au discutat și pe marginea problemei energetice, a profitului de 12 mln. de dolari lunar obținuți pe urma contractului energetic încheiat în detrimentul consumatorilor simpli, despre schimbarea sistemului de vot și riscurile acestui derapaj antidemocratic, despre necesitatea coalizării forțelor proeuropene reale, despre legea anti-propagandă menită să arunce praf în ochii partenerilor de dezvoltare, despre capturarea mass mediei moldovenești, persecuțiile opoziției antioligarhice și altele.
Întrebat despre confruntarea Președinției cu Guvernul și Parlamentul, Andrei Năstase a precizat că aceasta nu este altceva decât un circ politic.
Pe lângă subiecte politice, la întrevedere au fost puse în discuție și probleme economice, în special insuficiența investițiilor din Ungaria și din alte state UE în economia moldovenească. Andrei Năstase a opinat că acest fapt regretabil se întâmplă din cauza instabilității, a nesiguranței protejării investițiilor într-un mediu plin de riscuri, cu o infrastructură precară și o justiție capturată. „Relațiile economice ale Republicii Moldova cu Ungaria ar trebui să fie mult mai dinamice. Chiar și volumul comerțului extern cu Ungaria nu este strălucit, deținând o pondere totală de doar 1,47 din comerțul total al Republicii Moldova”, a mai spus Andrei Năstase.
Doina Secrieru
Nastase stie precis cine si cat a furat… ori su nasul lui a fost printre primii care a inceput a fura din BEM!
Nastase deja ne invata matematica. Chiar are placerea sa repete ceea ce s-a spus demult?
Nastase, da tu stii ca nivelul tau de incredere in fata oamenilor a ajuns la 2%? poti sa povestesti tu multi si bine despre miliarde )