Năstase: Singurul partener al României în Moldova este un Guvern Platforma DA și PAS

Năstase: Singurul partener al României în Moldova este un Guvern Platforma DA și PAS

Andrei Năstase, președintele Platformei DA, într-un live pe pagina sa de Facebook, a vorbit despre obiectivele proiectului politic „DA, UNIREA DEȘTEAPTĂ”, propus tuturor forțelor unioniste din Republica Moldova – „proiect care prevede extinderea și consolidarea parteneriatului strategic cu România, cu suportul direct al Uniunii Europene, drept etapă premergătoare a REÎNTREGIRII INTELIGENTE – un imperativ al timpului”, se menționează într-un comunicat al Platformei, informează OFICIAL.

Năstase, în acest sens, a venit cu un anunț către locuitorii din mai multe raioane ale țării. „O companie de furnizare a apei potabile din județul Iași, România, va trece Prutul și va alimenta localitățile din Republica Moldova. Am discutat acest subiect imediat cu prietenii mei, decidenții de la nivel central și local din România. Apeductele vor subtraversa Prutul, astfel încât localităţi din patru raioane, Nisporeni, Ungheni, Glodeni şi Făleşti, vor fi alimentate cu apă din România. Apă curată și sănătoasă pentru peste 100 de localități moldovenești cu o populație totală de 250.000 de oameni”, a declarat Năstase.

Tot el spune că a fost lansată licitația pentru alimentarea cu apă a localității Grozești (Raionul Nisporeni) cu subtraversare la Măcărești (raionul Ungheni). Valoarea estimată a lucrărilor fiind de aproximativ 400.000 de euro.

„Cred cu tărie că a venit timpul ca, după ce ne-am integrat prin cultură și tradiții comune, să construim împreună punți reale, pentru a ne reuni într-o lume civilizată și a pune capăt unei despărțiri artificiale și atât de durute. Am mai spus că Unirea e puțin să fie vorbită, ea trebuie făptuită zi de zi prin proiecte durabile. Așa cum face Platforma DA – prin activități concrete și disciplinate”, susține, în acest sens, liderul Platformei.

În același timp, Năstase a spus că pentru ca Uniunea Europeană să acorde sprijinul de 600 milioane de euro Moldovei este nevoie de un partener de încredere.

„UE vrea să se asigure că banii europeni nu se scurg în buzunarele largi ale oligarhilor moldoveni. Singurul partener de încredere al UE este un Guvern Platforma DA și PAS. Iată de ce pe 11 iulie, votăm Platforma Demnitate și Adevăr! România și UE nu vor susține niciodată un Guvern moldovean din care să facă parte Dodon, Plahotniuc, Șor sau Usatîi. Investițiile, fondurile nerambursabile și împrumuturile către Moldova se vor bloca din nou, iar țara noastră se va cufunda și mai groaznic în sărăcie. Un vot pentru Platforma DA este un vot util, rațional, un vot pentru un Guvern stabil care să scape țara de hoție și de sărăcie”, a mai adăugat politicianul.

În același timp, Năstase a mai spus că multe partide și personaje politice exploatează și în această campanie electorală idealul Unirii cu România. „Dar singurul partener al României în Moldova este un Guvern Platforma DA și PAS. Platforma DA este cea care în colaborare cu societatea civilă a elaborat și propus tuturor forțelor unioniste proiectul politic – DA, UNIREA DEŞTEAPTĂ. Este un proiect strategic pe marginea obiectivului nostru național menit să asigure depășirea pericolului permanentizării crizei cronice, instabilității care a afectat Republica Moldova”, comunică Președintele Platformei.

Năstase a mai spus că pentru a pune în practică acest proiect este nevoie de semnarea, între România și Republica Moldova, a unui tratat interstatal de fraternitate și parteneriat european privilegiat, parte a Acordului de Asociere cu UE, ce ar avea ca scop major integrarea plenară a Republicii Moldova în UE prin intermediul suportului României și consolidarea comunității naționale românești.

„Pentru prima dată în istoria politică a Republicii Moldova un asemenea program electoral ar pune pe picior de realizare practică procesul de consolidare a comunității naționale românești prin integrarea etapizată a Republicii Moldova în Uniunea Europeană prin intermediul suportului și implicării directe a României”, a conchis Năstase.

Cristina Pendea

Share