Năstase cere ridicarea mandatului de judecător al CCM al lui Țurcan

Năstase cere ridicarea mandatului de judecător al CCM al lui Țurcan

Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a formulat o cerere adresată Parlamentului și CSM.

Astfel, Andrei Năstase îl acuză pe preşedintele Curții Constituționale, Vladimir Țurcan, că a încălcat „în mod flagrant obligația statutară privind neadmiterea folosirii funcției sale în scop de propagandă de orice fel”.

„Am solicitat acestora inițierea în conformitate cu prevederile art. 84 din Codul Jurisdicției Constituționale a procedurii disciplinare împotriva președintelui Curții Constituționale Țurcan Vladimir, pentru încălcarea prevederilor art. 12, art. 17 lit. „a”, „b” „e”, „f” din Legea nr. 317 317:

➡ încălcarea obligației de a-și îndeplini atribuțiile de judecător constituțional și președinte al CC cu imparțialitate și în respectul Constituției admițând în acest sens sfidarea prevederilor constituționale privind standardele de conduită judiciară, principiul legalității constituționale, manifestând atitudini părtinitoare față de interesele Președintelui și implicit dezaprobarea în raport cu interesele acestuia a soluției executorie a CC;

➡ încălcarea obligației de păstrare a secretului deliberării și al votului la adoptarea deciziilor față de care a manifestat interes președintele Dodon Igor, la cererea acestuia privind furnizarea de explicații pe marginea modului în care a fost înfăptuită jurisdicția constituțională;

➡ încălcarea obligației de a nu permite utilizarea funcției de judecător deținută de Țurcan Vladimir în scopuri de propagandă, în speță „propagandă totalitaristă” în frauda orânduirii constituționale, de apărarea căreia Țurcan Vladimir este legat prin jurământ;

➡ încălcarea obligației de a se abține de la orice acțiuni contrare statutului de judecător, manifestate în admiterea unor contacte nepotrivite cu președintele Dodon Igor, punerea în discuție a cauzelor pendinde, admiterea de sugestii privind modul de înfăptuire a jurisdicției constituțională într-o cauză concretă, încălcarea principiilor și limitelor constituționale de colaborare a CC cu persoane oficiale, precum și a judecătorilor cu terțele persoane interesate în procesul de jurisdicție constituțională;

➡ încălcarea jurământului, manifestate în menținerea loialității judecătorului Țurcan Vladimir, fostului șef de partid și partidului politic din care a acces la funcția de judecător, denunțată public de către președintele Dodon Igor în cadrul unor acțiune de propagandă a totalitarismului prezidențial.

Este mai mult decât evidentă și necesitatea ridicării, în temeiul art. 19 alin. (1) lit. „b” din Legea nr. 317, a mandatului de judecător al Curții Constituționale al lui Țurcan Vladimir”, se spune în solicitare.

Andriana Cheptine

Share