Năstase: ACUM este coșmarul lor pentru că este o construcție civică și politică

Năstase: ACUM este coșmarul lor pentru că este o construcție civică și politică

Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, susține că, blocul electoral ACUM „este coșmarul celor care astăzi guvernează țara”.

După cum informează Oficial, într-o postare pe o rețea de socializare, Andrei Năstase a menționat că, „țin Moldova captivă, departe de regulile democratice, într-o zonă gri, unde legea nu este lege, iar statul de drept, drepturile și libertățile cetățeanului nu au absolut nici o valoare”.

„ACUM este coșmarul lor pentru că este o construcție civică și politică esențial diferită față de tot ce a fost până astăzi în Moldova. Are la bază principii, convingeri și valori specifice oamenilor liberi, demni, curajoși, onești și asumați. Este modelul de normalitate politică pe care oameni cu o reputație impecabilă, verificată în timp, îl propun unui popor un popor dezbinat, cu familii destrasmate, pe jumătate trimis în străinătăți de regimurile oligarhice, dar și flămând de libertate, de echitate și dreptate socială. ACUM, prin simpla lui existență, generând elementare comparații, dezbracă de hainele mizerabile ale minciunii și imposturii generalizate o clasă politică eșuată, percepută de cetățean ca fiind degradată și degradantă, în egală măsură. Ei, apostolii celei mai odioase dictaturi oligarhice, mafiote și politice din istoria Moldovei, le spun oamenilor că cei de pe listele cu care se vor prezenta în fața poporului, la alegerile de anul viitor, au fost aleși în baza devotamentului față de partid, în vreme ce ACUM și-a construit lista de candidați evaluand devotamentul acestora față de popor și aderența lor la principiile specifice democrațiilor europene consolidate, istorice. Diferențele de abordare sunt evidente, categorice, esențiale, în profunzimea și semnificația lor. Iar impactul violent cu care cele două concepte sociale și politice au intrat deja în coliziune este măsurat de propaganda și maipularea pe care oligarhii și mafioții au demarat-o deja. Diaspora este o zona pe care Plahotniuc și Dodon nu au controlat-o și nu o vor putea controla niciodată. Diaspora e Liberă, nu se stăpînește, nu se controlează. Acesta este motivul pentru care au decis să înființeze doar trei circumscripții electorale pentru un eșantion de peste 1 milion de oameni. Așa arată o dictatură, așa arată una din formele ei represive. Îngrădirea dreptului oamenilor de a alege și de a fi ales”, a scris Năstase.

Potrivit lui, având în vedere importanța Diasporei în matematica electorală a scrutinului din februarie 2019, ACUM a analizat cu maximă obiectivitate toate variantele care ar permite câștigarea acestor circumscripții importante pentru întreaga țară și viitorul ei, al milioanelor de oameni de Acasă sau Diasporă, inclusiv a unor oameni mai bine sau mai prost intenționați care și-au vărsat veninul pe rețelele de socializare la acest început de an.

„Fiecare mandat de deputat va conta extrem de mult în viitoarea configurație parlamentară, mai ales că, așa cum bine se știe, actualul sistem de vot este unul care dezavantajează în mod evident opoziția pro-europeană. Indiferent de numele celor înscriși în cursa uninominală pe aceste circumscripții din străinătăți, ei sunt validați în mod statutar de ACUM și sprijiniți cu toate resursele disponibile pentru ca aceste trei mandate să fie numărate, la finalul votului, în dreptul blocului electoral ACUM, în care își pun încrederea și speranța pentru schimbare milioane de oameni din Diasporă și de Acasă. Celor care citesc aceste rânduri le spun că cea mai mare eroare pe care o putem face în această etapă este să punem la îndoială justețea sau argumentele care stau la baza uneia sau alteia dintre nominalizări. Plahotniuc, Dodon, Filip și ceilalți vor face exact acest lucru, strategic și meschin, folosind propaganda și manipularea. Vor potența și hrăni, cu ură, venin și minciuni, abordările care pot șubrezi, într-un fel sau altul, unitatea și soliditatea ACUM. Personal, am la fel de multă încredere în voi, cei din Diaspora, cum am în cei cu care zilnic mă văd aici, în Chișinău, în Moldova. La fel ca și mulți dintre voi îmi îmbrățișez soția și copiii aflați departe de casă prin skype sau whatsap. Și lupt, muncesc și lupt nu pentru un mandat pentru mine sau pentru cineva anume, ci pentru Ziua în care sutele de mii de familii vom fi cu toții Împreună, Acasa, într-o Țară Libera cu Lege și Bunastare. Vă chem să strângem rândurile și să privim perioada care urmează în termenii unei confruntări electorale finale, decisive pentru viitorul țării. Timpul care a rămas până la alegeri este foarte scurt și nu trebuie pierdut, sub nici o formă, în nici un context. Aveți încredere în noi, cei din ACUM, aveți încredere în determinarea noastră, în capacitatea de a duce lupta până la final. Aveți încredere în viitorul Moldovei, aveți încredere în candidații noștri, în alegerile pe care le-am făcut și le vom face. Fără încredere oamenii nu s-au putut niciodată elibera de jugul unei dictaturi. Anul viitor va fi momentul nostru și al Moldovei. Trebuie să decidem cum vrem să fim și cum vrem să ne fie țara!”, a scris Năstase.

Andriana Cheptine

Share