Năstase a prezentat 15 măsuri prioritare ale noului Guvern – pentru primele 100 de zile în domeniile sănătate și economie
Președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase susține că Republica Moldova traversează una dintre cele mai dificile, dacă nu chiar cea mai dificilă perioadă din istoria sa, informează OFICIAL.
„Din păcate, aceasta este cu atât mai dramatică cu cât criza generalizată în care ne aflăm este gestionată incompetent și iresponsabil de către factorii de decizie. Tocmai de aceea astăzi este nevoie de o schimbare radicală și energică a abordării riscurilor enorme la care suntem supuși pe dimensiunile sanitară, economică și socială, este nevoie de un set de măsuri imediate, implementarea urgentă a cărora ne-ar oferi tuturor o șansă reală de a depăși cu bine situația. Am propus soluții bune pentru sistemul de sănătate, business și siguranță socială, dar nu am fost auziți de actuala guvernare. Astăzi, sintetizând toate propunerile noastre în vederea gestionării corecte a crizelor din domeniile sanitar, economic și social, făcute pe parcursul ultimelor luni, dar și a perspectivelor curente, propunem 15 Măsuri prioritare ale noului guvern pentru primele 100 de zile în domeniile sănătate și economie”, a precizat Năstase.
Astfel, pentru sănătate, Platforma DA propune:
„1. Diminuarea radicală a ratei de letalitate (Covid19), stoparea răspândirii infecției, recuperarea pacienților spitalizați, întărirea capacităților de izolare (carantină) a focarelor de infecție.
- Sporirea capacităților de depistare, testare și izolare a persoanelor infectate conform protocoalele OMS. Măsuri de protecție, promovare și stimulare a personalului medical. Crearea Colegiului Medicilor.
- Adoptarea unui cadrul legal stabil privind garanțiile salariale și protecția socială specială pentru personalul medical în perioada epidemiilor și pandemiilor.
- Accesarea sprijinului UE pentru rezolvarea crizei pandemice. Solicitarea susținerii tehnice, metodologice și financiare din partea UE și României, alți parteneri pentru dezvoltare, intensificarea cooperării în scopul gestionării crizei sanitare și reformării actualului sistem de sănătate.
- Asigurarea resurselor pentru funcționarea sistemului de sănătate și acordarea serviciilor medicale în condiții pandemice, inclusiv pentru sezonul rece al anului 2020, cu susținerea partenerilor strategici ai RM.
- Crearea Capacităților de prevenire și gestionare a crizei; adecvarea amenzilor și altor măsuri de respectare a normelor epidemiologice, în mod uniform față de toți cetățenii, inclusiv demnitari.
- Comunicarea eficientă cu populația pentru restabilirea încrederii publice, informării și educării populației și agenților economici pentru comportament în situații de riscuri pandemice. Constituirea unui Consiliu extern al medicilor moldoveni, angajați în sistemul internațional (ONU, OMS, FMS, Unicef).
- Separarea Ministerului Sănătății de Ministerul Protecției Sociale. Reorganizarea sistemului Serviciului de stat de supraveghere a sănătății publice. Crearea Centrului Național de control a Maladiilor și Institutul Național de Sănătate Publică”, a enumerat liderul Platformei DA.
La rândul său, pentru economie propun:
„1. Măsuri de acoperire parțială a pierderilor suferite de IMM în timpul crizei. Atragerea maximală a resurselor externe pentru majorarea semnificativă a Fondului de garantare a creditelor pentru acest sector.
- Deblocarea situației cu eliberarea certificatelor de forța majoră pentru persoanele fizice și juridice, care au suferit în urma restricțiilor pandemice de activitate.
- Stimularea producătorilor autohtoni. Integrarea producătorilor autohtoni în rețele de producere și lanțuri valorice: programul de cooperare a fermierilor cu rețelele de retail din RM, program de retehnologizare a industriilor locale, Program de substituire a importurilor pentru industria automobilistica.
- Atragerea investițiilor străine în direcția re-industrializării economiei RM. Elaborarea conceptului subvenționării unor programe de retehnologizare (co-finanțare a utilajelor incluse în dezvoltarea de noi linii de producție sau tehnologii cu potențial pentru dezvoltare și inovație).
- Rectificarea bugetului prin reducerea maximală a tuturor cheltuielilor, care nu sunt urgente, atragerea fondurilor externe și concentrarea resurselor financiare pentru sprijinul medicilor, păturilor socialmente vulnerabile și agenților economici, care au suferit în urma epidemiei.
- Asigurarea predictibilității în agricultură prin stabilirea a min 3% din cheltuielile bugetare pentru FNDA. Adoptarea de vacanțe de plată ori scutirii de la plata a unor impozite pentru agricultorii afectați de calamitățile naturale în 2020. Examinarea posibilității compensării unor cheltuieli pentru procurarea seminței de grâu și orz.
- Elaborarea unei strategii de utilizare eficientă a resurselor acvatice în scopul irigării. Lansarea mai multor programe naționale de susținere a leasingului la tehnica agricolă”, a punctat Năstase.
Potrivit lui, acestea sunt cele 15 Măsuri prioritare ale noului Guvern pentru primele 100 de zile în domeniile sănătate și economie.
„Măsuri care trebuie implementate hotărât, profesionist și prin mecanisme elaborate conform standardelor practicate în statele care au reușit să administreze adecvat domeniile afectate de pandemie și restricțiile implicite. Platforma DA este pregătită să pună în aplicare aceste măsuri chiar din acest moment și este nevoie doar de manifestarea unei responsabilități mature a forțelor politice din legislativ pentru a oferi o șansă acestei țări și oamenilor săi”, a conchis Năstase.
Andriana Cheptine